Mircea si Anca erau pe schiuri de tura, Radu si Cami Vidra erau pe rachete de zapada, iar Nea Radu, Alin si eu eram pe jos. Ma asteptam la o zapada moale in care sa ne afundam, dar am zis ca facem noi cumva sa fie bine. Imi doream tare mult sa urc cu Nea Radu pe Vf Retezat. Pe scurt ne-am stors de puteri, a trecut timpul, caram cu noi echipament de dormit la Bucura, deci pe Varful Lolaia Sud, am hotarat sa ne intoarcem la Pietrele unde am facut o mini seara sociala.

Tura a fost tutusi faina, cu vreme super, si am avut ce invata! Ati sesizat in postare greselile inlantuite.

Promit va vin si poze:

Partea interesanta a fost ca nu am prins niciodata asa zapada inghetata. De abia am urcat inapoi din caldare pe creasta. Si chiar inainte cu ceva timp de tura ziceam: “nu am simtit niciodata nevoia sa folosesc coltari pt schiuri, mai ales in Muntii Apuseni”. Acum era nevoie, clar. La inserare vad un grup care vin dinspre Vf Bihoru. Surpriza, era Dani Jolta pe care nu-l intalnisem de mult timp.

Vrema a fost buna, am avut parte de ceva peisaje, Noaptea a trecut bine, am estimat un pic sub -10 grade spre dimineata. La coborarea inspre civilizatie, zapada incepea sa se inmoaie si avea o crusta de … am blastamat un pic.

Poze:

Monitor mi-a fost  Fane Tulpan, pe care il salut! Per total mi-a placut, mi-am facut multi prieteni noi de prin centrele salvamont din tara. Am re-invatat sa merg pe zapada, sa lucrez cu dispozitive de cautat in avalansa si organizarea echipei la sondarea in avalansa. Evident s-au facut mai multe lectii dar mai stiam si eu dinainte, si la partea medicala am acumulat si intarit cunostinte. Din cauza vremii nefavorabile nu “ne-au dus” nicaieri, doar exercitii in apropierea cabanei si pe partie.

Urmeaza poze:

Conditiile sunt super, povestim un pic in timp ce gatim si ne punem repede la somn. A doua zi aveam planuri mari, alpine. Pornim abia la 10:30, ne facem si urme si in aproximativ 4 ore ajungem pe Varful Vladeasa, incluzand si sedintele foto. Zona este minunata, asa o liniste si o priveliste superba asupra Pietrelor Albe. Imi vine in cap, zona Stana de Vale unde o firma de inchiriat snowmobile a concesionat muntele. Pe traseele turistice sunt panouri care interzic trakkingul! INCREDIBIL!!! cica zona este rezervata pentru snowmobile. In anii trecuti am avut acolo experiente urate cand treceau pe langa mine cu peste aprox 60km/h si trebuia sa inhalez gazele de esapament.

Revin la Vladeasa, am inceput coborarea din varf, minunat, extraordinar, divin … plutim pe zapada. Coboram si panta abrupta imediat de sub creasta, cum vii spre Pietrele Albe. Imi tot amintesc de Anca care si-a invins frica si a schiat chiar bine in pulverul un pic umed. Apoi i-a placut asa de mult sa-si faca ea urmele in zapada, incat a afirmat ca nu mai vrea la partie.

Reveniti la refugiu, ne-am dus la somn relativ devreme pentru a doua zi intentionam sa urcam iar in creasta. Asa am si facut, acum avand urmele facute, in aprox 2.5 ore eram sus. De jos se vedea sus pe creasta cum zapada e spulberata de vant. “Ce fain!” zicem noi. Cand suntem la aproximativ 30m sub creasta ne loveste un vant extrem de puternic. Zapada spulberata simteam cum imi intra in nas. Asa ceva nu tin minte sa mai fi simtit. Ne adapostim dupa un bratud mic, dam pieile jos si ii dam la vale cat de repede. Ne regrupam si discutam de senzatia resimtita mai devreme. Inevitatbil candul ne zboara la: “cum o fi senzatia unui astfel de vant la 6400m altitudine?”

A doua zi cercetez situl inmh.ro, sectiunea indicele de racire care arata temperatura resimtita de corp, combinata din temp reala a aerului plus vant. Erau -32 grade! Am dat doua ture pe partia noastra iar Cristina a scos ca de obicei niste chipuri demne de coperta cataloagelor. Am facut si cateva filmari. Ne-am intors acasa cu zambetul pe buze dupa un sfarsit de saptamana super tare!

In weekendul prelungit de ziua nationala am fost in Muntii Fagaras. Am parcurs aproape integral Munchia Tunsului, am urcat Varful Serbota si am urcat sub Strunga Ciobanului. In prima zi vremea a fost superba, am balaurit mult, dar a meritat. A doua zi aveam in obiectiv si Custura Saratii dar ceata si chiciura depusa pe bolovani ne-a oprit. Mai multe detalii si poze gasiti la Cristina pe blog:

http://dincolodecortina.blogspot.com/2011/12/prima-mea-muchie-nordica-fagaras.html

De atunci am mai facut o tura de trakking pe Vf Piatra Graitoare, la prima ninsoare serioasa din acest sezon. Acesta a fost primul semn ca va fi zapada din belsug. IIIIHHHAAAAAA … a mai fost o tura la Pestera Ponorul Fiului si de inainte de Craciun pana in 2 ianuarie am fost de patrula la Vartop, unde am schiat de m-am plictisit pe moment de partii.

A mai urmat o tura noctura  cu Akos pe creasta Piatra Graitoare. Senin, multe stele, atmosfera linistita si multe grade sub zero. Extraordinar! Ziua urmatoare am urcat pe schiuri de tura sub Varful Bihoru, pe banda albastra. Aici am descoperit la limita zonei alpine o stana intr-o poienita, loc bun pentru bivuac cand vom reveni in zona la schi de tura.

Nu a trecut nici o saptamana si am revenit cu Alin sa incercam stana si zona schiabila. A nins enorm, s-a blocat circulatia in statiunea  Vartop. Ne afundam pe schiuri in zapada pana la genunchi. Am sapat o groapa si zapada era pana la piept. Urcand pe ceata sus in creasta, vantul a spulberat pentru cateva minute norii si am vazut bine zona, si cel mai impresionant e caldare imensa de sub Vf Bihoru. La cata zapada a cazut ne-am propus sa revenim acolo la schi de Pasti. Zapada pulver era ca faina, extraordinara, schiatul era … de vis. Din pacate nu am facut nici o poza.

A mai fost o tura sub Vf Poieni, ceata, zapada multa dar a fost fain sa respiram muntele. Si urmeaza descrierea unei ture de schi la Vladeasa care o voi detaila in amanunt.

Traseul ales de noi a fost pana la Cascada Rachitele si retur. Privelistea din zona Pietrelor Albe a fost extraordinara. Mi-am propus sa revin la iarna pentru a face schi de tura. Seara am fost invitat de Nicu, baiatul celor de la Cabana Vladeasa la o cina. Sarbatorea in avans Sf Nicolae, primul lui salar ca si salvamontist si se zvonea ca ar fi la mijloc si o logodna. Am mancat de-mi era rau, trei feluri de mancare, bere plus desert, prajitura era prea buna, mult prea buna, am luat si la pachet.

A doua zi am urcat pe Varful Vladeasa. A fost o vreme excelenta. Cateva grade sub zero si o atmosfera limpede. Am vazut si Muntii Retezat!

Sambata am facut un traseu foarte fain pe dealuri, cu semi ratacire, dat in Valea Runcsorului si urcat pana pe un deal, deasupra lacului Lesu. Seara sociala a iesti tare bine. Cantece si voie buna, si in locul traditionalului namol am inventat ceva nou: dansat, cantat si sarit pe capitele cu fan. Duminica am venit pe la Dobresti pe biciclete pana in Oradea. In mai putin de 4 ore am fost in Nufaru.

Ba impingem bicicleta, ba mai pedalam si iesim sus pe creasta Piatra Graitoare. Pe varful cu acelasi nume un grup de turisit maghiari mirati de mijloacele noastre de transport, ne onoreaza cu 2 beri Borsodi. Continuam printre jnepeni, tinem creasta care urca si coboara, si ne apropiem de varf. De cate ori am ocazia sa subliniez ca din acest loc, varful pare atat de aproape, dar nu este deloc asa. Tin minte ca un pic inainte de ora 16 ajungem pe varf. Facem o mica cofetarie si consumam o doza de bere. Urmeaza cea mai tare parte a turei. Lunga coborare pe drumul folorestier care da jos in satul Arieseni. Luam toate hainele pe noi, caci temperatura era sub 0 grade si vantul sufla binisor. Pe coborare Attila face o pana dar remediem repede cu o camera de rezerva. Ochi ne lacrimau de la vant, toti muschii si articulatiile s-au scuturat pana la durere, dar a meritat coborarea pe cei aproximativ 1005 m diferenta de nivel.

Ajunsi la sosea, facem stanga in sus spre Vartop. Avem de urca aproximativ 250-300 m diferenta de nivel pe sosea. Se intuneca, si la cabana constatam ca toata tura ne-a luat un pic peste 6 ore. Urmeaza o seara sociala la Cabana Art, iar duminica dimineata am ajutat un pic la treburile “casnice” de la baza, apoi am mers doar cu Raluca si Andrei sa vizitam Groapa Ruginoasa pe bicicleta pe traseul cruce rosie.

Si pozele (nu am poze din trua de Bihoru):

OK si acum la treaba. In pestera ne impartim in trei echipe: una la cartat galeria explorata acum doi ani, una la cautat galeia suspendata ramasa cu semn de intrebare de cand s-a explorat pestera, de prin 2002, si o echipa la vizita. Le iau pe rand. Tamas ne face o scurta initiere in cartare el nu incape in zona nou explorata. Asa ca impreaun cu Mircea si Stefan pornim sa cartam. Am luat aici 21 de vize, si astept cu interes harta si calculele sa vedem cati metri am strans. In finalul acestei galerii gasim si locum prin care vine apa, e tare stram, cu un curent de aer clar dar slab, cu diametru de aprox 20 cm, si roca vie.

Ne intoarcem si intre timp Tamas cu Radu identifica galeria cu intrarea suspedata pe care o cautau dar au fost opriti de o stramtoare. Luam ciocanul si reusim sa trecem facand suficient loc sa incapem toti. Supriza galeria continua mult, peste 100m. Tamas isi aminteste ca a trecut pe acolo cu Varex in 2002, cartam si aici, si intre timp Radu si mai apoi Mircea urca o diaclaza care da intr-o sala la baza unei cascade clare, roca era frumos spalata. Cartam si aici si luam altitudinea maxima atinsa aprox 455m , ceasul nu era calibrat de ceva timp. Vom suprapune cu harta de exterior, dar este foarte probabil sa fim foarte aproape de platou, adica sa iesim sus, afara. Mai ales ca galeria se termina cu zone de prabusiri, ca si cum am fi sub dolinenele din platou.

Estimativ am cartat in total peste 200m, si am lamurit semnele de intrebare, deci o tura productiva!

Deci la sfarsitul lunii septembrie ne stragem gasca foarte mare de la club si cativa invitati, in total 28 persoane. Obiectivul, cota de -220 a fost atins de 20 dintre participanti.

Mult, foarte mult echipament, logistica si iata ce a iesit. Prima echipa intra vineri seara si echipeaza pana la prapastie – putul de 30m. Prima echipa de vizita de sambata dimineata, echipeaza in continuare pana jos la activ. Sunt urmariti de inca doua echipe care ating cota de -200 si un pic. Mai sunt 2 echipe care viziteaza pana in sala Pagodelor plus o echipa foto care se opreste la lac cota -100. Tura echipei mele a durat ceva mai putin de 10 ore. Avenul este foarte spectaculos, galerii si puturi largi, sali  de mari dimensiuni, deci trebuie vazut de oricine practica speologia.

Duminica am mai intrat sa dezechipam de la primul put dupa sala cu lacul si am spalat echipamentul jos pe valea Garda Seaca.